Uniunea economică şi monetară l Uniunea economică şi

Uniunea economică şi monetară l Uniunea economică şi monetară reprezintă o etapă superioară a integrării multinaţionale, care presupune: ¡ o politică monetară comună ¡ o strânsă coordonare a politicilor economice ale statelor membre ¡ o monedă unică ¡ liberalizarea fluxurilor de capital ¡ un sistem instituţional care să coordoneze şi administreze politica monetară

Definire (II) l Toate statele membre participă la UEM, însă în mod diferit: § o monedă unică şi o politică monetară comună- pentru cele din zona euro § o strânsă coordonare a politicilor economice şi fiscale- pentru toate statele § rămân la nivel de stat membru: § Politica fiscală (impozite, cheltuieli) § Politicile structurale (legate de forţa de muncă, pensii şi piaţa de capital)

Obiectivele UEM l 1. implementarea politicii monetare pentru zona euro, având drept obiectiv central stabilitatea preţurilor; l 2. coordonarea politicilor economice ale statelor membre; l 3. asigurarea funcţionării fără derapaje a Pieţei unice

Instrumentele pentru administrarea Uniunii Economice si Monetare l 1. Politica monetară- administrată de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale naţionale din zona euro l 2. Pactul de creştere şi stabilitate-instrumentul principal de coordonare a politicilor economice şi fiscale, administrate în plan naţional de către guverne şi coordonat de Consiliul UE l 3. Cadrul general al politicii economice – adoptat de către Consiliu la propunerea Comisiei , prin care se stabilesc standarde generale legate de stabilitate macroeconomică, reforme structurale, susţinere financiară, etc.

Zona monetară optimă l Teoria zonei monetare optime a fost utilizată pentru a defini condițiile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească în momentul adoptării unei monede unice, astfel încât efectele adverse să fie minime l Statutul de zonă monetară optimă la nivel comunitar presupune: ¡ un grad ridicat de deschidere a economiilor pentru comerţul intracomunitar; ¡ un grad ridicat de mobilitate transfrontalieră a capitalului şi forţei de muncă; ¡ o flexibilitate înaltă a preţurilor şi salariilor; ¡ transferuri fiscale în condiţiile în care veniturile din impozite sunt redistribuite spre zone aflate în recesiune. l UE nu reprezinta o zona monetara optima

Argumentele în favoarea unei uniuni economice şi monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost: l completarea pieţei unice (o piaţă unică are nevoie de o monedă unică); l creşterea vitezei de transfer a fluxurilor monetare şi eliminarea costurilor de conversie; l reducerea riscurilor legate de schimburi comerciale şi investiţii prin eliminarea fluctuaţiilor ratei de schimb; l transparenţa preţurilor; l disciplina monetară, în sensul că guvernele nu vor mai putea utiliza valutele ca instrumente de politică economică; l scăderea inflaţiei, datorită disciplinei impuse economiilor care formază zona Euro; l fuziunea pieţelor financiare, care poate conduce la economii la scară; l creşterea eficienţei şi obţinerea unor ritmuri de creştere economică înalte; l întărirea poziţiei Uniunii Europene în cadrul sistemului monetar internaţional; l facilitează atingerea ţelului creării uniunii politice;

Argumente împotriva formării unei uniuni monetare în spaţiul Uniunii Europene au fost: l pierderea controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele monetare l pierderea de flexibilitate, în sensul că guvernele naţionale nu vor putea să ia decizii de politică monetară care să permită protejarea economiilor de şocurile externe, în detrimentul altor ţări. l diferenţe relativ mari în ciclurile de afaceri şi standarde de viaţă între statele membre l pericolul de a diviza Uniunea Europeană în state din interiorul şi din afara Uniunii monetare l costurile materiale pe care le incumbă înlocuirea monedelor naţionale cu moneda unică, crearea instituţională şi modificările de natură legislativă cerute de acest demers.

Principalele momente ale formarii UEM (I) l l Crearea unui aranjament monetar numit Uniunea Europeană de Plăţi (1950) format nu doar din state europene ci, prin intermediul lirei sterline şi a zonei francului, şi din ţările africane aflate în spaţiul colonial. Crearea Comunităţii Economice Europene care a condus la liberalizarea fluxurilor de bunuri şi servicii şi a Pieţei Comune pentru liberalizarea mişcării factorilor de producţie. Summitul de la Haga (1969) în care s-a pus problema creării unei uniuni economice şi monetare; Planul Werner (1970), care a propus crearea Uniunii Monetare Europene prin fixarea irevocabilă a parităţilor dintre monedele statelor membre şi liberalizarea totală a fluxurilor de capital;

Principalele momente ale formarii UEM(II) l Crearea Sistemului Monetar European (1979) ¡ Sistemul Monetar European, adoptat de către membrii Comunităţii Europene, care au devenit membri de facto ai acestuia a avut ca şi componente: l o unitate de cont europeană (ECU) utilizată în decontările financiare; l un fond de cooperare monetară, instituit în 1973; l mecanismul ratei de schimb I; l Institutul Monetar European.

Alte momente ale integrarii monetare europene(III) l l Crearea Comitetului pentru Studiul Uniunii Economice şi Monetare (1988), sub conducerea preşedintelui Comisiei Europene din acea perioada. Jaques Delors, care a propus, prin raportul care îi poartă numele, o nouă bază pentru unificarea monetară în Europa. Raportul Delors a definit strategia care a condus la realizarea, în mai multe etape, a uniunii monetare. Tratatul de la Maastricht (1992) privind constituirea Uniunii Europene, care în plan monetar, a consfinţit constituirea unei Bănci Centrale la nivelul Uniunii şi a stabilit criteriile pe care statele membre trebuie să le îndeplinească pentru a deveni membru al spaţiului monetar european. Crearea Sistemului European al Băncilor Centrale, a cărui funcţionare se bazează pe mai multe principii generale dintre care amintim independenţa instituţională şi financiară, transparenţa, subsidiaritatea şi responsabilitatea în atingerea obiectivelor propuse prin Tratatul de la Maastricht. Introducerea monedei Euro, începând cu ianuarie 1999.

Etapele formarii UEM- Prima etapă (1 iulie 1990 - 31 decembrie 1993) l Elementele centrale au fost stabilite înainte de Maastricht şi a reprezentat etapa consolidării pieţei l Obiectivul central al acestei etape l-a constituit creşterea convergenţei politicilor economice şi a cooperării între băncile centrale în scopul încorporării practicilor monetare ale statelor membre în cadrul Sistemului Monetar European. l În cadrul ei s-au realizat o serie de progrese legate de abolirea restricţiilor legate de mişcările de capital, consolidarea mecanismului ratei de schimb şi o întărire a cooperării între băncile centrale statelor membre. În cadrul acestei etape, în procesul de consolidare a pieţei Consiliul a stabilit un cadru de convergenţă al performanţelor economice din statele membre şi de monitorizare a progresului realizat, pe baza unor rapoarte periodice.

Etapele formarii UEM- Cea de-a doua etapă (1 ianuarie 1994 -31 decembrie 1998) l În timpul acestei etape, pornind de la prevederile Tratatului Uniunii Europene, statele membre au fost constrânse la a evita deficitele bugetare excesive, şi de a iniţia paşi spre independenţa băncii centrale. l În procesul de creştere a independenţei băncilor centrale, Tratatul le interzice acestora acordarea de facilităţi de creditare guvernamentale sau de achiziţii de instrumente privind datoria publică direct de la acestea.

Etapele formării UEM- Etapa a treia l a început la 1 ianuarie 1999 cu stabilirea ratelor de schimb irevocabile între monedele statelor participante şi în raport cu euro. Ecu a fost înlocuit de către euro, şi acesta a devenit moneda oficială a statelor membre care participă în totalitate la politica monetară comună. l Din acel moment, pentru statele care au adoptat moneda unica politicile monetare şi politica cursului de schimb sunt conduse in euro iar emisiunile de titluri de stat sunt făcute în mod obligatoriu în euro, Statele membre participante au o singură monedă (euro) şi o singură politică monetară.

Mecanismul de adoptare a monedei euro

Mecanismul ratei de schimb l In 1999, când s-a adoptat moneda unică, a fost lansat al doilea mecanism al ratei de schimb (numit MRS 2) l în cadrul MRS 2 sistemul de cursuri multiple (din MRS 1) a fost înlocuit cu unul bilateral, prin care fiecare monedă participantă are definită o paritate centrală comparativ cu euro. l acest mecanism permite intervenţia de către Banca Centrală Europeană şi de către băncile centrale statelor membre, atunci când cursul de schimb depăşeşte marja de +/- 15% faţă de cursul central. l Din MRS 2 fac parte statele membre din zona euro şi Danemarca (aceasta din urmă optând pentru un culoar de fluctuaţie de +/- 2, 25%. ) precum si statele membre care se pregatesc sa adopte moneda euro

Avantajele care decurg din funcţionarea mecanismului ratei de schimb sunt: ¡ creşterea stabilităţii mediului financiar prin utilizarea unui sistem de cursuri semi fixe care permit reducerea riscurilor investiţionale şi de afaceri; ¡ acţiuni colective care le permit statelor membre să se bazeze nu doar pe eforturile proprii de menţinere a valorii monedelor ¡ impunerea disciplinei financiare în lupta împotriva inflaţiei prin stabilirea unei marje permise de depreciere a unei monede. ¡ o mai bună alocare a resurselor, ca efect al eliminării incertitudinilor legate de fixarea cursului de schimb şi, prin aceasta, a utilizării mecanismului preţurilor ca instrument de alocare a resurselor; ¡ stimularea sectoarelor manufacturiere prin stabilitatea cursului de schimb; în absenţa acestei stabilităţi, resursele se orientau spre sectoarele economice care nu aveau legătura cu exportul. ¡ stimularea firmelor mici şi mijlocii mai puţin expuse riscului legat de cursul de schimb; ¡ creşterea schimburilor comerciale la nivel intra-unional

Dezavantajele care decurg din funcţionarea mecanismului ratei de schimb l faptul că s-a pornit de la presupunerea că valoarea monedelor ar fi putut fi menţinută prin intervenţie guvernamentală, ceea ce înseamnă capacitatea limitată a guvernelor de a acoperi piaţa: l a încurajat speculanţii care au găsit un cumpărător garantat pentru monedele slabe din sistem în persoana băncilor centrale statelor membre; l a condus la pierderea, de către guvernele statelor membre, a suveranităţii monetare asupra economiilor naţionale cu toate implicaţiile care derivă din acest aspect.

Criteriile de la Maastricht l CRITERII DE CONVERGENTA NOMINALA l o rată scăzută a inflaţiei, care să nu depăşească cu mai mult de 1, 5 % cele mai bune performanţe ale statelor membre participante în anul dinaintea examinării; l dobânzi scăzute pentru creditele pe termen lung, care să nu depăşească cu mai mult de 2% dobânzile din cele mai performante state membre participante în anul dinaintea examinării; l un deficit bugetar care să nu depăşească 3% din PIB l o datorie publică cumulată care să nu depăşească 60% din PIB; l stabilitatea cursului de schimb, în sensul menţinerii cursului naţional în limitele marjelor normale de fluctuaţie ale MRS 2 pentru cel puţin doi ani înaintea intrării în zona euro (art. 121 din TEC).

Criteriile de convergenţă reală privesc: l gradul de deschidere a economiei, calculat ca pondere a schimburilor comerciale externe în PIB, l ponderea comerţului bilateral că ţările membre ale Uniunii Europene în totalul comerţului exterior, l structura economiei pe cele trei ramuri principale (industrie, agricultură şi servicii), l PIB-ul pe cap de locuitor, calculat fie în funcţie de paritatea puterii de cumpărare, fie la cursul nominal

Zona Euro

“Euroland” l zonă monetară, zona celor 19 state din UE care au adoptat euro ca monedă unică; l Creată in 1999 de 11 state membre: Belgia, Olanda, Luxemburg, Franţa, Italia, Germania, Irlanda, Spania, Portugalia, Austria, Finlanda) l 2001: Grecia; l 2007: Slovenia; l 2008: Cipru şi Malta; l 2009: Slovacia l 2011: Estonia l 2014: Letonia l 2015: Lituania

Indicatorii zonei Euro

Percepţia preţurilor

Convergenţa ratelor dobânzii pe termen lung Source: European Commission

Creare de locuri de muncă (1) EMU corresponds to euro area-12 countries and covers 1999 -2007

Rata şomajului

Formarea brută a capitalului (1) EMU corresponds to euro area-12 countries and covers 1999 -2007 * The graph refers to gross fixed capital formation in the public sector

O bună sincronizare a ciclurilor de afaceri Output gap in % (1980 Q 1 - 2007 Q 4) for the 4 large Euro-area economies* * EA = Euro area; DE= Germany; FR = France; IT = Italy; ES = Spain

Moneda Euro a devenit l Monedă in care se emit obligaţiuni de stat şi corporative l A doua monedă utilizată pe pieţele FOREX l Monedă de facturare pentru 50% din comerţul exterior al zonei Euro l O monedă de rezervă atractivă pentru alte economii

Rolul internaţional al monedei Euro ca monedă de rezervă Dolarul ca monedă de rezervă % of allocated reserves Source: International Monetary Fund

Importanţa internaţională a monedei euro Official forex reserves

Rolul internaţional al monedei Euro Titluri de credit internaţionale

Catalizator al schimburilor comerciale Source: European Commission

Catalizator al transferurilor • Creşterea schimburilor comerciale de la 27. 5% din PIB in 1999 la peste 31% in 2006 • Creşterea investiţiilor străine directe în interiroul spaţiului euro de la 20% to 35% din totalul ISD la nivel mondial

Introducerea Euro nu a condus la rezultatele aşteptate deoarece l PIB-ul potenţial se menţine scăzut l Creşterea productivităţii e mai scăzută decât în USA l Există diferenţe substanţiale şi persistente între economii din perspectiva inflaţiei şi a creşterii economice. l Reformele structurale au fost mai puţine şi cu obiective mai modeste decât în restul Uniunii. l Pieţele bancare şi financiare sunt organizate şi supervizate predominant în plan naţional …

Structura instituţionalǎ

Guvernanţa UEM l Statele membre: ¡ Conduc propria politică fiscală- în limitele bugetare acceptate pentru deficit şi datorie publică cumulată (3% respectiv 60%) din PIB ¡ Elaborează propriile politici structurale (privind ocuparea, asigurările sociale, piaţa de capital ) ¡ Îşi coordonează obligatoriu politicile economice l Consiliul European : ¡ Stabileşte principalele orientări politice l Consiliul Uniunii Europene ( prin Ecofin): ¡ Coordonează politicile economice ¡ Decide asupra propunerilor de politici elaborate de Comisie ¡ Decide daca un stat membru poate adopta moneda Euro

Guvernanţa UEM (II) l Eurogroup: ¡ Grupare informală a ministrilor de finanţe din zona Euro ¡ Discută şi coordonează activităţile legate de zona Euro ¡ Preşedintele este ales pe 2 ani l Comisia Europeană: ¡ Monitorizează şi evaluează politicile economice naţionale (multilateral surveillance) ¡ Propune politici Consiliului l Banca Centrală Europeană: ¡ Stabileşte politica monetară pentru zona Euro ¡ Obiectivul important: stabilitatea preţurilor

Guvernanţă (III) Statele membre Comisia Europeană Coordonarea politicilor economice şi a politicii fiscale Monitorizează şi evaluează propunerile de politici ECOFIN Consiliul ECOFIN Recomandări de politică economică Decizii asupra propunerilor de politică economică ale Comisiei Eurogroup Parlamentul European Consultări Audieri Banca Centrală Europeană Elaborează politica monetară Eurosistem

Guvernanţă (IV): BCE, SEBC, Eurosystem Sistemul European al Bancilor Centrale ( SEBC) Consiliul General Consiliul Guvernatorilor Comisia Executivă Banca Centrală Europeană Băncile Centrale ale Statelor Membre din zona Eurosystem

Structura instituţională a Uniunii Economice şi Monetare l este dată în principal de către Banca Centrală Europeană şi băncile centrale statelor membre care, împreună formează Sistemul European al Băncilor Centrale. l Din acest sistem mai fac parte şi băncile centrale statelor membre care nu fac parte din zona Euro, şi care nu participă la luarea deciziilor cu privire la politica monetară unică pentru zona Euro. Obiectivul declarat al SEBC îl constituie: l menţinerea stabilităţii preţurilor l definirea şi implementarea politicii monetare unice, l crearea şi deţinerea de rezerve valutare ale statelor participante l asigurarea stabilităţii sistemului financiar.

Organismele de conducere ale BCE l Consiliul Guvernatorilor- 6 membri ai Comitetului Director al BCE si guvernatorii Bancilor Central Nationale din zona euro. l Comitetul Directorpresedintele BCE, vicepresedintele BCE, alti 4 membri. l Consiliul General- presedintele si vicepresedintele BCE impreuna cu guvernatorii bancilor central nationale celor 28 de state membre.

Atribuţiile BCE l l l l “Mentinerea stabilitatii preturilor” definirea şi aplicarea politicii monetare pentru zona euro; desfăşurarea operaţiunilor valutare; deţinerea şi administrarea rezervelor valutare oficiale statelor din zona euro promovarea bunei funcţionări a sistemelor de plăţi. Bancnote: BCE are dreptul exclusiv de a autoriza emiterea de bancnote în zona euro. Statistică: în colaborare cu BCN, BCE colectează informaţii statistice, fie de la autorităţile naţionale, fie direct de la agenţii economici, necesare în vederea îndeplinirii atribuţiilor. l Supravegherea şi stabilitatea sistemului financiar: Eurosistemul contribuie la buna desfăşurare a politicilor promovate de autorităţile responsabile cu controlul prudenţial al instituţiilor de credit şi cu stabilitatea sistemului financiar. l Cooperare la nivel internaţional şi european: BCE menţine relaţii de cooperare cu instituţiile, organele şi forurile competente în cadrul UE şi pe plan internaţional cu privire la misiunile încredinţate Eurosistemului.