SF NTUL ANDREI APOSTOLUL ROM NILOR S-A

SF NTUL ANDREI, APOSTOLUL ROM NILOR • S-A NĂSCUT ÎN ŢARA • • SF NTĂ, ISRAEL. A FOST FRATELE SF NTULUI APOSTOL PETRU. A FOST PRIMUL APOSTOL AL LUI IISUS.

SF NTUL ANDREI, OCROTITORUL ROM NIEI A VENIT, PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE, ÎN DOBROGEA, UNDE A ÎNCREŞTINAT MULŢI OAMENI. S-A JERTFIT PENTRU CREDINŢA CREŞTINĂ. BISERICA ORTODOXĂ ÎL SÎRBĂTOREŞTE ÎN ZIUA DE 30 NOIEMBRIE.

Sfânta Scriptură nu ne spune în ce parte a lumii a predicat Sfântul Apostol Andrei, dar Tradiţia Bisericii şi mărturiile istorice ne arată că el a ajuns pe meleagurile strămoșilor noștri, ca şi pe altor neamuri. Tradiţia ne spune că, după sinodul din anii 49 - 50, Sfinţii Apostoli au tras la sorţi, pentru a vedea unde să se ducă fiecare, să predice Evanghelia. Sfântului Andrei i-a picat „Sciţia". Dar ce legătură este între Sciţia şi Dacia? Sciţia era zona care cuprindea Dobrogea (Sciţia Mică) şi o parte a Ucrainei (Sciţia Mare). Ea se numea astfel, pentru că aici veniseră sciţii, un popor migrator. Unii dintre sciţi au rămas în Dobrogea, printre daci. Sfântul Andrei a venit şi în Sciţia Mare, dar şi în Sciţia Mică, în Dobrogea noastră. El nu a trecut singur pe la noi, ci cu ucenici de-ai săi. Ştim că fiecare Apostol mergea însoţit de ucenici, dintre care acesta numea episcopi în noile cetăţi, în care ajungea. La fel a procedat şi Sfântul Andrei. Dar Sfântul a avut de străbătut un drum lung până la noi. A trecut prin Siria şi a ajuns în Asia mică, unde fusese deja Sfântul Apostol Pavel, întemeind mai multe Biserici. Pe atunci, Asia mică era cea mai evanghelizată regiune din Imperiul Roman. De aceea, Sfântul Apostol Andrei nu putea trece pe acolo fără să viziteze şi să întărească Bisericile din zonă. Aşa făcea orice Sfânt Apostol. Iar Bisericile proaspăt întemeiate erau foarte bucuroase de venirea unui Apostol, oricare ar fi fost dintre ei. Aşa că Sfântul Andrei a trecut întâi prin Capadocia, Galatia, Bitinia, Pont, apoi s-a întors la Troa, urmând călătoria spre Macedonia, Tracia, Sciţia. Şi în fiecare din locurile acestea a zăbovit, a predicat, a făcut minuni, a întâmpinat şi primejdii (de la cei care nu voiau să creadă în Hristos). Prin unele părţi trecuse şi Sfântul Pavel (Galatia, Macedonia), dar prin alte părţi Andrei a fost primul aducător al veştii bune a Învierii Domnului. Pe acest drum, mai ales în Macedonia, Apostolul întâi chemat a avut timp să afle şi despre religia dacilor, către care era trimis de Duhul Sfânt. Nu s-au păstrat foarte multe informaţii despre religia strămoşilor noştri, dar ce este mai important se ştie. Dacii sau geto-dacii erau „cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. (. . . ) Ei se socot nemuritori. (. . . ) Credinţa lor e că ei nu mor, ci că cel care piere se duce la Zalmoxis. " (istoricul Herodot).

De aici vedem că dacii se închinau lui Zalmoxis, înainte de venirea lui Hristos. Zalmoxis se pare că era un om, care fusese transformat în zeu. Un om înţelept, care credea în nemurirea sufletului după moarte şi care îi învăţase şi pe ceilalţi daci despre acest lucru. De la el, dacii credeau că dincolo de nori e un sălaş veşnic, pregătit pentru ostaşul cel bun, pentru femeia gospodină care a dat feciori voinici neamului şi pentru toţi ce au murit fără să-şi fi pătat cinstea. Dacii doreau cu ardoare această împărăţie a cerurilor. De aceea, noul-născut era primit cu tristeţe, cu gândul la suferinţele pe care le avea de purtat în viaţa aceasta, pe când la moartea cuiva se cântau cântece de bucurie, ca semn al izbăvirii mortului din necazuri şi al intrării lui în fericirea cea fără de margini. Ca să înţelegem mai bine acest lucru, să ştim că la daci era obiceiul ca, o dată la patru ani, să fie trimis un tânăr ca mesager la zeul lor. Acesta era tras la sorţi şi i se spunea un mesaj pe care era dator să-l spună zeului, după moarte; apoi era luat de alţi tineri şi aruncat în vârfurile a trei suliţe! Cel ales era vesel că sorţii au picat pe el. Credinţa dacilor se asemăna în anumite privințe cu învăţătura lui Hristos. Dacii aveau aceeaşi sete de jertfă care se cere unui creştin şi credeau într-un singur Dumnezeu de lumină. Religia lor era învăluită în mister şi numai preoţii lor cunoşteau toate tainele. Aceşti preoţi locuiau în peşteri săpate în munţi, unde îi vizita regele dacilor, atunci când avea nevoie de un sfat (după cum, mai târziu, voievodul Ştefan cel Mare îl va vizita pe Sfântul Daniil Sihastrul). Tot poporul îi cinstea pe aceşti preoţi şi asculta învăţăturile lor. Preoţii daci se asemănau cu nişte călugări sau cu sihaştri creştini, căci şi ei ţineau post, mâncând numai miere, lapte şi brânză (fără carne), fiind retraşi, pentru a se ruga Dumnezeului lor. Despre daci mai ştim că erau numiţi „lupi", pentru că erau foarte curajoşi în faţa morţii şi nu aveau frică de nimic. Chiar şi romanii se temeau de ei. Numai Sfântul Andrei a reuşit să îi îmblânzească, atunci când le-a vorbit despre Hristos; de aceea, Sfântul Andrei a rămas în popor ca „Apostolul lupilor", care fereşte de lupii sălbatici şi care a îmblânzit „lupii" daci. Din cele aflate până acum, rezultă că Sfântul Andrei a luat legătura mai întâi cu preoţii daci, atunci când a ajuns în Dobrogea. El a venit pe mare, cu corabia, la Tomis (Constanţa). Aici a început predica. Dacă preoţii daci treceau la credinţa în Hristos, era uşor de convins tot poporul, căci acesta asculta de preoţi. În satul de astăzi Ion Corvin (Dobrogea) exista un mare centru religios dac. Sfântul Andrei a ajuns aici şi a convins pe preoţii daci de Dumnezeirea lui Hristos. Peşterile în care locuiau aceştia s-au transformat în biserici şi chilii de călugări. Şi astăzi se mai găseşte peştera Sfântului Andrei.