SĂRBĂTOAREA PAŞTELUI LA EVREI ŞI ROM NI

CUPRINS CAP. I Istoricul sărbătorii de Paşti CAP. II Paştele la poporul evreu CAP. III Paştele la poporul român Concluzii Glosar Studiu sociologic Bibliografie

ARGUMENT Aşa cum o candelă aşezată într-o odaie întunecoasă, o luminează, tot astfel şi frica lui Dumnezeu când se sălăşluieşte în inima omului, o luminează tot şi o învaţă toate virtuţile şi poruncile lui Dumnezeu. Lucrarea îşi propune tratarea interetnică a sărbătorii creştine – PAŞTELE – la cele două popoare: evreu şi român. Lucrarea este un studiu de caz ea nereuşind să trateze în totalitate această problemă vastă.

De ce această temă? Nu de puţine ori în istorie cele două popoare creştine au avut de suferit de pe urma atrocităţilor impuse de mersul mai puţin firesc al evenimentelor: alungarea din Egipt şi Holocaustul în cazul evreilor, iar la români dominaţia străină şi regimul comunist care şia lăsat urme adânci începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea. Migraţia, plecarea peste hotare, pune tot mai mult în pericol păstrarea şi conservarea tradiţiilor, îndepărtarea de ceea ce este vechi şi adaptarea la nou.

Istoricul sărbătorii de Paşte Pentru că Paştele este cea mai mare sărbătoare creştină, vrem să-i dăm importanţa cuvenită şi să vă reamintim istoria lui îndelungată. Sărbătoarea se intinde pe durata a trei zile şi comemorează Învierea din morţi a lui Iisus Hristos. Învierea este precedată de un post de şapte săptămâni, în ultima dintre ele comemorându-se Cina cea de Taină, vinderea lui Hristos, patimile şi moartea sa pe cruce. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului; noaptea aceea trebuie păznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.

Paştele (Pesah) la poporul evreu Pesah este celebrat timp de opt zile în diaspora, şapte zile în Israel şi la evreii reformaţi, începând din 15 Nisan. În diaspora, primele şi ultimele două zile sunt zile de sărbătoare propriu-zise, în vreme ce celelalte patru sunt hol ha-moed, zile lucrătoare intermediare. Ca şi celelalte două sărbători de pelerinaj, Pesah are rădăcini istorice şi agrare deopotrivă. Istoriceşte, ea comemorează Exodul israeliţilor, sfarşitul robiei din Egipt. Semnificaţia sa agrară este de celebrare a primăverii la începutul secerişului de orz.

Nicio altă sărbătoare nu implică pregătiri atât de ample. Întemeiată pe interdicţia de a avea în locuinţă, din ajun şi până la terminarea sărbătorii, alimente pe bază de aluat dospit, legea evreiască subliniază că trebuie eliminată până şi cea mai neînsemnată fărâmă de drojdie.

Legile rabinice interzic, de asemenea, folosirea tuturor ustensilelor casnice, oalelor şi cuţitelor, utilizate în mod curent la prepararea alimentelor, deoarece acestea, în special cele de lut, riscă să mai conţină în porii lor particule de hameţ. Oamenii au de obicei în casă o veselă specială, pusă deoparte numai pentru Pesah.

Diferitele denumiri ale sărbătorii indică multitudinea aspectelor sale 1. Hag ha-maţot, “sărbătoarea azimelor”. 2. Pesah “ sărbătoarea trecerii deasupra”. 3. Zeman herutenu “vremea libertăţii noastre”. 4. Hag ha–aviv “sărbătoarea primăverii”.

Sederul reprezintă ordinea ceremoniei casnice care loc în primele două seri de Pesah în Diaspora, sau doar în prima noapte în Israel şi la evreii reformaţi. Sederul este unul dintre ritualurile cele mai respectate de poporul evreu şi unul dintre cele mai importante din punct de vedere simbolic. El comemorează în mod solemn robia şi Exodul printr-o serie de simboluri, lecturi şi imnuri speciale. Ca o trăsătură distinctivă a serviciului de Pesah, rugăciunea pentru rouă se recită înaintea serviciului religios suplimentar din prima zi.

Vinul este băutura care nu lipseşte de pe masa de Seder şi are un rol foarte important. Cel mai bun vin este Carmelul. Pesahul este una dintre cele mai importante sărbători şi are o „tradiţie exactă şi strictă”. Prepararea bucatelor este o rutină asemănătoare cu plecarea fiilor lui Israel, din Egipt. Pregătirea bucatelor de drum, a evreilor, simbolizează masa de Seder. De aceea carnea nu se fierbe ci este prajită. Femeile nu au avut timp să aştepte fierberea cărnii şi dospirea aluatului, pentru că trebuiau să fugă. Ingredientul specific şi principal pentru masa de Seder este Azima sau Pasca. Azima se prepară dintr-o făină specială; grâul este cules înainte să fie atins de ploaie, este pur, apoi se amestecă cu apă, fară sare.

Paştele la poporul român Sfânta sărbătoare a Paştelui semnifică Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, biruitorul morţii celei veşnice, care a fost batjocorit şi răstignit pe cruce pentru a scăpa lumea de păcatele grele ce se abăteau tot mai des asupra acesteia. Poate şi acesta este unul dintre motivele pentru care, tot mai mulţi creştini postesc, deoarece Tatăl ceresc se află în fiecare dintre noi dar cel mai mult, contează faptul că, îşi mărturisesc păcatele prin Sfânta Taină a Spovedaniei, urmată de împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Scopul acestei sărbători sfinte, este acela de a-l face pe creştin să conştientizeze faptul că, Dumnezeu Tatăl, ne iubeşte atât de mult încât ne-a oferit Unicul Său Fiu în lume pentru a îndura suferinţele provocate de nelegiuirile oamenilor (datorită nerespectării legilor Vechiului Testament cât şi a Noului Testament) cât şi pentru a scoate lumea din păcat jertfindu-se pe Sine. Când ne moare cineva drag plângem şi suferim enorm dar trebuie să ne gândim că şi Maica Domnului a suferit enorm văzându-şi Fiul răstignit pe cruce care este considerată de către ortodocşi altarul de jertfă al Mântuitorului şi semn de biruinţă împotriva duhurilor rele, având o putere deosebită asupra lor. „Dacă voieşte cineva să vină la Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze Mie. ” (Luca 9, 23 )

Înainte de începerea slujbei de Înviere se bate toaca de către diferiţi feciori din sat, pentru a anunţa această minunată sărbătoare, care reuşeşte să adune mulţi tineri la Sfânta Casă a Domnului, adică Sfânta Biserică pentru a asculta cuvântul Domnului, care, dacă e ascultat cu atenţie şi se respectă, necazurile şi păcatele sunt învinse cu o mai mare uşurinţă. Iisus a zis: „Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale” (Ioan 10, 11). Mielul este considerat un animal curat deoarece mănâncă în deoseb ierburi iar caracteristica principală pentru care este ales acesta de creştini şi de Mântuitor ca şi dar pentru jertfă este blândeţea deosebită de care dă dovadă.

În noaptea de Înviere după ora 12 noaptea toţi creştinii, cu preoţii în frunte, înconjoară Sfânta Biserică de trei ori fiecare având câte o lumânare în mână. Cu această ocazie, se citesc toate pildele de peste an, se roagă cu toţii atât pentru cei vii cât şi pentru cei morţi, se cântă „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindule. . . . ”.

În general de Paşte creştinii consumă: drob de miel sau carne de miel perparată după gustul fiecăruia, ouă, cozonaci, păştiţe cu vin, sarmale sau alte diverse feluri de mâncare in funcţie de gusturile fiecărei familii. Bucăţi de anaforă aduse de la biserică după slujba de Înviere, la care se mai adaugă câteva bucăţi mici de pâine şi vin semnificând Trupul şi Sângele Mântuitorului Nostru Iisus Hristos; uneori se adaugă şi puţină apă deoarece atunci când Mântuitorul Iisus a fost împuns cu suliţele de către păgânii romani în coaste, a ieşit apă. La finalul slujbei toţi credincioşii sunt invitaţi să-şi ia anaforă înmuiată în vin semnificând Trupul şi Sângele Mântuitorului şi sunt unşi cu mir pe frunte.

Conform tradiţiei creştine, ouăle sunt roşii, pentru că simbolizează sacrificiul lui Iisus Hristos şi miracolul învierii Sale. Vopsirea ouălelor în albastru, verde, mov sau alte culori este o expresie a decadenţei: a transformării unui ritual într-o festivitate, într-o petrecere. Practica derutează pentru că nu are legatură cu tradiţia şi nu comunică sensul sărbătorii. Puţini ştiu că este interzisă aruncarea cojilor de ouă roşii la întâmplare sau la gunoi. Cojilor li se dă drumul pe o apă curgătoare, anunţându-se astfel că, la o săptămână după Paştele creştinilor, va sosi şi Paştele blajinilor.

Concluzii Pentru români sărbătoarea Sfintelor Paşti are un puternic caracter religios, aceasta comemorând Învierea lui Iisus Hristos după cele 3 zile de la răstignire. Pentru evrei Paştele are o cu totul şi cu totul altă semnificaţie, şi anume sfârşitul robiei din Egipt. Poporul evreu aşteaptă în continuare venire pe pământ a lui Iisus, pe când românii îl preamăresc şi îi mulţumesc pentru sacrificiul său. O asemănare, privind în mod vag simbolistica Paştelui, ar fi aceea că, atât pentru români cât şi pentru evrei, Paştele este o sărbătoare a purificării sufleteşti şi trupeşti, în ambele cazuri fiind prezente anumite restricţii în ceea ce priveşte alimentaţia şi munca.

Dacă pentru evrei Paştele îşi păstreaza caracterul, nu este interpretat altfel odată cu trecerea timpului iar importanţa sa rămâne aceeaşi, la români caracterul acestei sărbători se pierde, deoarece pentru români Paştele a devenit mai mult o festivitate, o petrecere. Vinul roşu băut la masa de Paşte cu familia este tot mai mult înlocuit cu alte băuturi precum: bere, vin alb, etc. .

STUDIU SOCIOLOGIC Acest chestionar a fost aplicat pe un eşantion de 100 persoane. Persoanele care a răspuns întrebărilor din chestionar sunt profesori şi elevi ai Liceul Teoretic. „Aurel Lazăr”. Din cele 100 de persoane chestionate 80 sunt elevi, iar 20 sunt profesori, dintre care 63 sunt de sex feminin şi 37 de sex masculin. Eşantionul s-a făcut ţinând cont de numărul de elevi din fiecare clasă. Au fost chestionaţi elevi din clasele IX – XII.

Vârstele persoanelor chestionate, sunt încadrate între 16 - 49 ani. Dintre persoanele carora li s-a aplicat acest chestionar 63 % sunt femei, iar 37 % bărbaţi. Naţionalitatea persoanelor chestionate este următoarea : 85 % români, 15 % maghiari.