Biserici, Mânăstiri, Schituri din România (partea a II-a) Churches, monasteries, hermitages from Romania
Mânăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași, a fost construită între anii 1637 -1639, ctitor fiind domnitorul Moldovei, Vasile Lupu (este cea mai frumoasă ctitorie a sa). Pe inscripția votivă se poate citi: “am ridicat această ctitorie în numele celor trei sfinți: Vasile cel Mare, Grigore Teologul și Ioan Gură de Aur și a fost sfințită în luna mai, ziua a șasea, a anului 1639 de mitropolitul Varlaam “.
stânga sus: Biserica Trei Ierarhi în anul 1905 – fotografie de epocă (în planul îndepărtat se poate observa Catedrala Mitropolitană); centru și dreapta sus: detalii de pe fațadele exterioare cu ornamentațiile sculptate în stilul renascentist și baroc. În anul 1640, Vasile Lupu a înființat la Trei Ierarhi prima școală superioară de limbă greacă și slavonă unde se preda și în limba română, punându-se astfel bazele unui învățământ în limba națională. Tot aici a funcționat prima tipografie din Moldova, fiind editată aici celebra Cazania a mitropolitului Varlaam. În anul 1642 aici s-a desfășurat Sinodul care a adoptat celebra Mărturisire de credință ortodoxă a lui Petru Movilă, iar în anul 1645 în biserica Trei Ierarhi a fost uns Patriarhul Paisie al Ierusalimului. Jefuită și arsă de năvălitori în anii 1650 și 1686, zguduită de cutremurele din anii 1711, 1781, 1795 și 1802, biserica va trece printr-un amplu proces de restaurare între anii 1882 -1898. Resfințirea lăcașului s-a făcut în anul 1904. După ce, la începutul sec. al XIX-lea Mânăstirea Trei Ierarhi a fost închisă, în perioada interbelică, în biserică, se slujea doar de două ori pe an. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost acoperită cu saci de nisip pentru protecție. În timpul regimului comunist a funcționat ca muzeu, fiind redeschisă în anul 1990, iar în anul 1991 a fost reactivată ca mânăstire pentru călugări, cu viață de obște și slujbe zilnice.
stânga și centru: detalii din interiorul bisericii; dreapta: pictură cu Sfinții Trei Ierarhi. Ca stil arhitectonic se respectă în linii mari stilul bisericilor moldovenești din sec. al XVI-lea, în unele locuri fiind vizibilă influența goticului transilvan. Ceea ce imprimă edificiului un caracter particular și o așează între cele mai originale creații ale artei moldovenești, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate și proporționate și decorațiile sculptate care îmbracă precum o dantelă toată suprafața celor patru fațade. Zidurile sunt construite din piatră cu grosimea de un metru. În interior, catapeteasma este lucrată în plăci din marmură de Carrara, prinse în structuri de bronz, include icoane împărătești lucrate în mozaic aurit și materiale prețioase, precum și icoane în email. Din vechea catapeteasmă, care a fost lucrată la Moscova în anul 1639, se mai păstrează o icoană cu Sfinții Trei Ierarhi, restaurată în anul 1851. În biserică a fost adusă în anul 1641, racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, trimise de patriarhia și sinodul de la Constantinopol, în semn de recunoștință pentru acțiunile și donațiile domnitorului Vasile Lupu. În biserică sunt înhumați domnitorul Vasile Lupu (m. 1661) și prima sa soție Doamna Tudosca, fiii voievodului: Ștefăniță și Ioan, voievodul și cărturarul Dimitrie Cantemir (mort în Rusia în anul 1723, osemintele au fost aduse acasă în anul 1935), precum și domnitorul Alexandru Ioan Cuza (mort în anul 1873 la Heidelberg, în Germania).
Biserica evanghelică fortificată din Biertan, com Biertan, jud. Sibiu, a fost construită între anii 1492 -1516. A fost construită în stilul gotic târziu, cu elemente specifice Renașterii. Între anii 1572 -1867 a fost sediul Episcopiei Evanghelice.
detalii din interiorul bisericii (orga, altarul și amvonul) Altarul este construit în stilul gotic târziu, sculptat în lemn și cuprinde 24 de icoane pictate. Aceste icoane au fost executate între anii 1483 -1515. Pictura pe lemn a amvonului datează din anul 1754. Din aproape cele 300 de biserici fortificate, construite între sec. XV și XVI, biserica din Biertan și-a conservat cel mai bine aspectul inițial. Biserica este ultimul edificiu de genul acesta (biserică hală cu 3 nave, boltite în rețea) ridicat în Transilvania.
Mânăstirea Neamț, com. Vânători, jud. Neamț, atestată în anul 1407, ctitorirea ei fiind atribuită voievodului Petru I Mușat, care a construit biserica pe locul unei foste bisericuțe. Este cel mai mare (40, 5 m lungime și 23 m înălțime) și mai vechi așezământ monahal din Moldova, fiind monumentul de vârf al stilului consacrat în arhitectura timpului și a servit ca model multor biserici din Moldova secolelor XVI-XVII.
stânga sus: vedere aeriană a complexului mânăstirii; dreapta sus: imagine din curtea interioară, cu turnul clopotniță de la intrarea în mânăstire Biserica actuală din incinta mânăstirii a fost ctitorită de Ștefan cel Mare, în anul 1497 și are hramul Înălțarea Domnului. Vechea biserică construită de Petru I Mușat și Alexandru cel Bun, a fost afectată de trecerea anilor şi unele evenimente din a doua jumătate a sec. al XV-lea care au marcat puternic aşezământul. Cutremurul din anul 1471 a cauzat mari distrugeri în întregul complex, afectând şi biserica. Dezastrul a fost desăvârşit de oştile lui Mahomed al II-lea, care, în vara anului 1476, neputând cuceri Cetatea Neamţ, s-au răzbunat asupra târgului şi a mănăstirilor din jur. Cert este că, după 1480, vechea biserică se afla într-un asemenea stadiu de degradare încât Ştefan cel Mare nu a mai considerat posibilă restaurarea acesteia, preferând s-o dărâme și să ridice aici un nou lăcaş de închinăciune, ce s-a sfinţit la 14 noiembrie 1497. În momentul de față, în incinta mănăstirii, se află două biserici, două paraclise, turnul-clopotniţă cu 11 clopote, Seminarul Teologic "Veniamin Costache", precum şi un muzeu cu o mare colecţie de artă bisericească şi sala tiparului. Interesant este aghiazmatarul circular (construit în sec. XVIII), din faţa mânăstirii, unde se face sfinţirea apei la hram.
stânga sus: Mânăstirea Neamț - imagine de epocă din anul 1842; dreapta sus: aghiazmatarul amplasat în curtea mânăstirii; stânga jos: imagine din curtea mânăstirii, cu biserica Sf. Gheorghe, încorporată împreună cu Seminarul Teologic în zidul de incintă
stânga: catapeteasma bisericii; dreapta: detaliu de pe catapeteasma bisericii În biserică se află o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, pictată în anul 665 în Lida (Israel) și primită în dar de domnitorul Alexandru cel Bun de la împăratul bizantin Ioan al VIII-lea Paleologul, în anul 1429. Mânăstirea are cea mai mare şi mai veche bibliotecă mânăstirească din țară (anul 1407), cu 18000 de volume şi a avut o contribuţie deosebită la dezvoltarea culturii şi artei româneşti medievale. Aici au existat o școală de caligrafi și miniaturiști, ateliere de gravură în lemn și ferecături de carte. În muzeul mânăstirii se găsesc manuscrise, tipărituri, obiecte de cult din aur și argint, broderii de epocă și picturi ale lui Nicolae Grigorescu. În camera mormintelor, alături de câțiva ierarhi, este îngropat Ştefan Voievod (fiul lui Alexandru cel Bun și unchiul lui Ştefan cel Mare), iar în pronaos se află moaştele Sfântului Necunoscut, descoperite în anul 1986 prin ridicarea asfaltului din curtea mânăstirii.
stânga: Icoana Maicii Domnului, făcătoare de minuni datând din anul 665; centru: pictură din interiorul bisericii realizată de Nicolae Grigorescu; dreapta: frescă din interiorul bisericii; jos: obiecte de cult aflate în muzeul mânăstirii
Peștera Sfântului Apostol Andrei, situată lângă loc. Ion Corvin din jud. Constanța. Este considerată primul lăcaș de cult din România. A fost descoperită în anul 1918 de către avocatul Jean Dinu, care, în urma unui vis, a ajuns în zonă și a găsit-o într-o avansată stare de degradare. După ce a curățat-o, a construit aici și câteva chilii, fiind sfințită în anul 1943. În perioada comunistă, lăcașul a fost distrus și transformat în adăpost pentru animale. Legenda spune că Apostolul Andrei a locuit o perioadă de timp în această peșteră. Intr-o nișă, în peșteră, se află un fel de pat, scobit în piatră. Se spune că pe el se odihnea Apostolul Andrei. În apropierea peșterii se găsesc cele 9 izvoare unde, conform tradiției, Sfântul Apostol Andrei a botezat primii creștini de pe teritoriul țării noastre, în sec. I după Hristos. dreapta și stânga: imagini din peșteră; stânga jos: intrarea în peșteră
Sfântul Andrei, "cel întâi chemat" la apostolie era frate al lui Simion Petru. Erau originari din Betsaida, localitate situată pe țărmul Lacului Ghenizaret (Marea Galileii), din provincia Galileea, în nordul Țării Sfinte. Amândoi s-au numărat printre "ucenicii" Sfântului Ioan Botezătorul, ascultând timp îndelungat predicile acestuia. Tradiția Bisericii ne spune că, după Înălțarea Domnului la cer și după Cincizecime, Apostolii au tras la sorți și au mers în toată lumea, pentru propovăduire. Atunci, Apostolului Andrei i-a revenit să meargă în Bitinia, Bizantia, Tracia și Macedonia, cu ținuturile din jurul Mării Negre, până la Dunăre și Scitia (adică Dobrogea) și până în Crimeea. Sfântul Apostol Andrei a plecat de la noi spre sud, trecând prin Tracia, a ajuns în Bizanț (viitorul Constantinopol), iar de aici a trecut prin Macedonia și Tesalia, ajungând până în orașul Patras (Grecia). Acolo a suferit o moarte martirică. A avut un sfârșit de mucenic, fiind ucis prin răstignirea pe cruce, cu capul în jos, în Patras. Crucea pe care fost răstignit a avut o formă mai aparte, în X, și de aceea i-a rămas numele de Crucea Sfântului Andrei. Pe la anul 350 împaratul Constantinos (fiul lui Constantin cel Mare) duce moaștele la Constantinopol și le aşează în Biserica Apostolilor. În anul 1208, în timpul Cruciadei a 4 -a, relicvele au ajuns la Amalfi, în apropiere de Napoli, fiind păstrate în Domul San Andrea. . În secolul al XV-lea Papa Pius al II-lea a mutat relicvele sfântului Andrei în catedrala Sfântul Petru de la Roma. În anul 1964 capul sfântului Andrei a fost înapoiat bisericii din Patras. Tradiția spune că imediat după moartea lui s-a iscat o furtună din senin, iar trăsnetul i-a orbit pe toți cei de față. De atunci, semnul crucii în formă de X a devenit simbol al atragerii atenției față de pericolele iminente și de prevenire a accidentelor. Este patron al Scoţiei (steagul scoţian are pe el crucea sfântului Andrei), al României, al Spaniei, al Siciliei, al Greciei şi al Rusiei. De asemenea, este patronul oraşelor Patras, Napoli, Ravenna, Brescia, Amalfi, Mantova, Bordeaux și Brugge.
Mânăstirea Putna, com. Putna, jud. Suceava, a fost ctitorită de voievodul Ştefan cel Mare (al cărui mormânt se află aici) între anii 1466 -1469. A fost supranumită de către M. Eminescu: “Ierusalimul Neamului Românesc”.
Complexul Mânăstirii Putna
imagini din curtea bisericii și din interior cu catapeteasma Mânăstirea Putna, prima şi cea mai importantă ctitorie a lui Ştefan cel Mare, a fost sorocită ca loc de odihnă veşnică pentru domnitor şi familia sa. Ea a fost construită la un an după cucerirea cetăţii Chilia (1465) de către domnitor. Încă din timpul lui Ştefan cel Mare, mânăstirea devine cel mai important centru cultural, religios şi artistic al Moldovei; aici s-au caligrafiat şi copiat manuscrise, au fost realizate broderii, ţesături, obiecte de cult, icoane şi miniaturi preţioase ce se găsesc astăzi în muzeul mânăstirii.
pictură murală a turlei bisericii pictură murală a pronaosului (bolta) bisericii Importanţa ei creşte şi prin faptul că aici sunt înmormântaţi domnitorul cu familia şi urmaşii săi până la Petru Rareş: doamna Maria de Mangop, a doua soţie a domnitorului (1477), fiii săi Bogdan (1479) şi Petru (1480), Ştefan cel Mare (2 iulie 1504), doamna Maria Voichiţa, a treia soţie a domnitorului (1511), Bogdan al III-lea cel Orb (1517), Maria, una din fiicele domnitorului (1518), Ştefăniţă Vodă, fiul lui Bogdan al III-lea şi nepotul domnitorului (1527), doamna Maria, prima soţie a lui Petru Rareş (1529), mitropolitul Teoctist (1477) și academicianul Zoe Dumitrescu Bușulenga (2006). Unul din cei mai populari sfinți moldoveni a fost Daniil Sihastrul, cunoscut și sub numele de Sfântul Daniil schimonahul, fiind considerat adevăratul întemeietor al vieții isihastre în Moldova la începutul sec al XV-lea. A locuit într-o chilie mică săpată în piatră de el însuși, ca un mare eremit și ascet purtător de Dumnezeu. A fost sfetnicul de taină al domnitorului. Tradiția spune că el l-ar fi îndemnat pe Ștefan să ridice Mânăstirea Putna în apropiere de chilia sa. În jurul anului 1478, el a părăsit chilia și s-a îndreptat spre locuri mai retrase, undeva pe apa râului Voroneț, unde și-a făcut o nouă chilie. Tot la îndemnul lui Ștefan ridică și Mânăstirea de la Voroneț, unde apoi va fi înmormântat și Daniil Sihastrul.
stânga sus: mormântul lui Ştefan cel Mare şi al Mariei Voichiţa – a treia soţie a lui Ştefan; dreapta sus: mormântul Mariei de Mangop – a doua soţie a lui Ştefan şi a fiilor Bogdan şi Petru; jos: chilia lui Daniil Sihastrul, aflată în apropierea mânăstirii şi în care a locuit peste 20 de ani
Biserica Neagră (Die Schwarze Kirche) din Braşov (biserică evanghelică, atestată din anul 1383). Este cel mai mare edificiu religios în stil gotic din SE Europei (lungime 89 m, lățime 38 m și 65 m înălțime, iar capacitatea este de aproximativ 5000 de persoane).
stânga sus: vedere exterioarã din sud-vest; dreapta sus: cele douã ceasuri din turn; dreapta jos: imagine din interiorul bisericii, în care se pot observa și renumitele covoarele anatoliene
A fost construită în jurul anul 1383, în stil gotic, inițial fiind de rit catolic și se numea Biserica Sfânta Maria. În anul 1542, reformatorul saș Johannes Honterus (1498 -1549) a introdus aici slujba evanghelică în limba germană. Numele de “Biserica Neagră” i s-a atribuit după incendiul catastrofal din anul 1689, când a ars practic tot centrul orașului. Biserica a suferit daune importante, iar datorită fumului care au înnegrit pereții a primit actualul nume. Biserica Neagră este unul din cele mai reprezentative monumente de arhitectură gotică din România datând din sec. XIV-XV. Orga bisericii, având un număr de aproape 4000 de tuburi, a fost făurită în anii 1838 -1839 de constructorul de orgi Buchholz din Berlin și se numără printre cele mai mari orgi de biserică din SE Europei, fiind singura orgă a firmei Buchholz care s-a păstrat în configurația ei originală. Amvonul baroc a fost construit în anul 1696, la șapte ani după marele incendiu din anul 1689. Biserica posedă astăzi trei din cele șase clopote existente inițial. Clopotul cel mare, cu o greutate de 6300 kg, este cel mai mare clopot de biserică din România.
Un tezaur de o deosebită valoare al bisericii îl reprezintă colecția de covoare anatoliene, majoritatea din sec. al XVII-lea și al XVIII-lea. Cu toate că multe au ars în marele incendiu, Biserica Neagră posedă colecția cea mai bogată de acest gen din Europa. Aceste piese inestimabile au fost donate bisericii de bresle, comercianți și alți cetățeni ai orașului. Aceștia își exprimau mulțumirea față de Dumnezeu, când în urma unei călătorii de afaceri în Orient încheiată cu succes, donau un obiect de valoare bisericii.
Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timişoara. Este catedrala Mitropoliei Banatului, cu hramul Sf. Trei Ierarhi: Vasile, Grigore și Ioan. A fost ridicată între anii 1936 -1940, iar în anul 1946 a fost inaugurată în prezenţa Regelui Mihai.
stânga sus: Catedrala Mitropolitană noaptea; dreapta sus: imagine din interiorul catedralei; dreapta jos: imagine cu catedrala din anul 1957 Dar abia în 1956 au fost finalizate toate ornamentele, finisajele, picturile interioare şi exterioare. Tot în 1956 vor fi aduse şi depuse în catedrală moaştele Sfântului Iosif cel Nou de la Partoş, ocrotitorul Banatului, fost episcop ortodox de Timişoara (1651 -1655), venit de la Muntele Athos şi retras apoi la mânăstirea de la Partoş.
stânga sus: sfera ce arată fazele lunii; dreapta sus: Catedrala Episcopală - imagine de epocă din anul 1910. Catedrala Episcopală Ortodoxă din Oradea, numită şi Biserica cu Lună, a fost construită între anii 1784 -1790. A fost denumită Biserica cu Lună datorită unui mecanism, unic în Europa, aflat pe turla bisericii, care rolul de a pune în mișcare o sferă cu diametrul de 3 m, vopsită jumătate în negru, jumătate în auriu. Această sferă se deplasează după mișcarea Lunii în jurul Pământului și arată, prin efectuarea unei rotații complete în jurul axei sale în 28 de zile, toate fazele lunii.
detalii din interiorul bisericii Mecanismul montat în turnul clopotniță (înalt de 55 m), executat în anul 1793 de către ceasornicarul orădean Georg Rueppe, funcționează și astăzi. Biserica îmbină elemente ale stilului neoclasic, construcția ei fiind condusă de arhitectul orădean Iacob Edner. Sfințirea bisericii a fost făcută în anul 1832, după terminarea decorațiunilor interioare.
Biserica Sfântul Silvestru, din Bucureşti, a fost construită în anul 1743. Cutremurul din anul 1802 afectează biserica, iar cel din anul 1838 o distruge complet. Este reclădită și inaugurată la 15 martie 1839. Între anii 1904 -1907 este reconstruită și mărită actuala biserică. Turnul clopotniței este datat 1879. Aici a slujit preotul și profesorul de teologie Constantin Galeriu (1918 -2003) din anul 1974, până la decesul său din 2003. În anul 2002 au fost aduse din Italia și depuse in biserică racla cu fragmente din moaștele Sfântului Silvestru.
stânga sus: interior, Biserica Sf. Silvestru; dreapta sus: icoana și racla cu fragmente din moaștele Sf. Silvestru; dreapta jos: catapeteasma bisericii
Părintele Constantin Galeriu, a fost unul dintre cei mai importanţi duhovnici ai Ortodoxiei române, preot, profesor de teologie și autor de numerose lucrări și cărți bisericești. S-a născut la 21 noiembrie 1918, în loc. Răcătău, jud. Bacău, în familia unor țărani, numele de botez fiind Costachi. Urmează şcoala primară în comuna natală, seminarul teologic „Sf. Gheorghe” din Roman între anii 1930 -1938, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, pe care o termină în anul 1942. Este doctorand la Institutul Teologic Universitar în anul 1960, iar din anul 1973 este doctor în teologie. Între anii 1943 -1947 este preot în satul Podul Văleni, jud. Prahova, apoi preot la Parohia ”Sf. Vasile” din Ploieşti, va fi transferat ca „spiritual” la Institutul Teologic Universitar, din Bucureşti între anii 1973 -1974. Este lector la catedra de Teologie Fundamentală și Istoria Religiilor între anii 1974 -1977, apoi profesor titular la catedra de Omiletică și Catehetică între anii 1977 -1991, la acelaşi institut. De la 1 ianuarie 1990 este numit vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. În paralel din anul 1974 este preot paroh al bisericii Sfântul Silvestru din Bucureşti, care, de atunci, a devenit una dintre cele mai căutate lăcașe de cult din București. Din cauza convingerilor sale religioase şi ideologice, a fost întemniţat de mai multe ori în anii 1950 şi 1952 -1953, fiind purtat prin mai multe penitenciare și în lagărul de muncă Peninsule (Canalul Dunăre - Marea Neagră). În calitate de vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor a militat deopotrivă pentru înnoirea și stabilitatea Bisericii Ortodoxe Române. A fost președinte de onoare al Ligii Culturale a Românilor de Pretutindeni, membru în Comisia Națională UNESCO, membru fondator și președinte de onoare al Asociație Medical–Creștine “Christiana”, președinte al Asociației “Sf. Stelian – copiii străzii”, al Fundației “Elena Doamna”, președinte executiv al Frăției Ortodoxe Române. S-a săvârșit întru Domnul pe 10 August 2003, fiind înmormântat la biserica Sfântul Silvestru. În decembrie 2003, i-a fost decernat post-mortem premiul "Ion Petrovici" al Academiei Române pe anul 2001. Petre Țuțea spunea: ” Părintele Galeriu, când vorbeşte, te conectează la Dumnezeu. În comparaţie cu el, ceilelţi preoţi nu predică, silabisesc… Eram odată cu nişte tineri, nu mai stiu despre ce le vorbeam, şi unul sare şi îmi zice admirativ: Domnule Ţuţea, vorbiţi de parcă aţi fi Părintele Galeriu! Eu, care înclin să mă cred genial, era gata să mă supăr… Pe urmă, gândindu-mă mai bine, m-am simţi onorat!”.
NIHIL SINE DEO Sfârşit Bucureşti, 01 -08 -2010 Realizat de: Valentin (valentin_onu@yahoo. com)
Скачать презентацию Biserici Mânăstiri Schituri din România partea a II-a
c4f207403d321713f8b360a046746843.ppt