33c6e330ec2d3d214905c949f04babb7.ppt
- Количество слайдов: 16
Biblia: Deuteronomul cap. 4 aliniatul 6 Să le păziţi aşadar şi să le împliniţi, căci în aceasta stă înţelepciunea voastră şi inteligenţa voastră înaintea ochilor popoarelor care, auzind voastră de toate legiuirile acestea, vor zice: Numai acest popor mare este popor înţelept şi priceput. Inteligenţă din plin i s-a dat poporului Israel, precum şi:
În Islam se măsoară după mersul lunii (12 luni pe an) Creştinii măsoară anul, doar după soare (365 de zile pe an) La evrei anul se măsoară şi după soare cât şi după lună!
Cât timp îi ia lunii, ca să înconjoare Pământul? ירח Pentru o asemenea întrebare vom apela la surse de origine…
În “Gmara”, tratatul Roşh Haşhana (anul nou), pag. 25, coloana A se spune: “Rabinul Gamliel le-a spus: Aşa se obişnuia la casa tatălui meu: > Luna nu se poate reînoi într -un timp mai scurt decât 29 de zile şi jumătate, plus două treimi de oră şi 73 de părticele. ” Deci, rabinul Gamliel mărturiseşte că a primit prin învăţătura orală, de la generaţiile precedente al dinastiilor şefilor lui Israel, (care la rândul lor au primito de la strămoşii lor, până de la vremea când aceştia au primit “Thora”-ua la muntele Sinai) că durata reînoirii a lunii este de: “Douăzeci şi nouă de zile şi jumătate, două treimi de oră şi şaptezeci şi trei de părticele de oră. ” 29. 5 zile + 2/3 de oră + 73 părticele de oră a). 2/3 oră = 720 părticele (ora era alcătuită din 1080 părticele şi nu 60 de minute). b). 720 părticele + 73 părticele = 793 părticele. c). 793 /1080 părticele = 0. 734259 ore. d). 0. 734259 / 24 ore = 0. 3059 zile. (o zi şi o noapte = 24 de ore) e). 29. 5 zile + 0. 03059 zile = 29, 53059 de zile. Deci: Luna înconjoară Pământul în 29, 53059 de zile.
Cercetări făcute de NASA decid că: Raspunsul e: 29, 530588 fata de 29, 530590 Diferit de Gmara cu 2 miimi de secundă? !
Cercetari mai avansate făcute la Berlin decid: Rezultat Calcul 59029, 530 Gmara 58929, 530 Berlin 29, 530588 NASA Că răspunsul corect este de: 29, 530589 faţă de: 29, 530590 (Gmara) Doar o miime de secundă diferă de rezultatul dat de Gmara, care a fost scrisă înainte cu mai bine de 2000 de ani, (fără de a folosi aparate de tehnologie avansată (ci doar prin moştenirea strămoşească)) şi rezultatul cercetărilor avansate şi speciale efectuate la Berlin, folosind sateliţi perfecţionaţi şi echipament ultra modern. Ce a ce dovedeşte că încă din vremurile străvechi, s-a ştiut lucruri, pe care noi astăzi reuşim să le descoperim doar prin intermediul şi ajutorul utilajelor şi maşinilor… Care-i părerea voastră: EI erau mai deştepti, sau NOI?
În epoca “Marelui Templu”- Sanhedrinul (Sinedriul/Soborul) din Ierusalim, sfinţea noua lună după mărturiile martorilor, care vedeau fizic ivirea lunii noi. Iar pentru a anunţa aceasta tuturor, aprindeau focuri noaptea, pe dealurile dintre oraşe, care se vedeau din depărtări, vestiind astfel reînoirea şi sfinţirea noii luni. Conform calculelor, Luna se sfârşeşte câteodată la amiază iar alte ori la miezul nopţii (29. 53059 zile). Deorece lunile se puteau sfinţii doar noaptea (atunci se văd), le-au împarţit în două categorii: de 29 şi 30 de zile (adică ½ de zi se adaugă la luna următoare)!
De aceea, conform “Thorei” Israelite, lunile au câteodata 29 de zile iar alteori 30 de zile. (Deosebindu-se de calendarul Georgian creştin unde lunile sunt de 30 si 31 de zile).
În cât timp înconjoară Pământul, Soarele? Terra Soare Răspunsul este de: 365 şi ¼ de zile!
Biblia - Facerea (Geneza) 1. 14: “Şi a zis Dumnezeu: Să fie luminători pe tăria cerului, ca să lumineze pe pământ, să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească anotimpurile, zilele şi anii, ” De aici învăţăm – Că lunile se măsoară după Lună, de cate ori se reînoieşte Luna, începe luna următoare. (de aici îi provine în ebraică numele de Chodeşh – Chiduşh = înoirea Lunii). Daca anul are 12 luni (dupa Luna) atunci: 365. 2 5 354. 3670 8 29. 53509 X 12 = 354. 36708 de zil Iar dupa Soare sunt 365. 25 de zile 365. 25 Deci există o diferenţă de 10, 88292 zile, între anul dupa Lună şi anul după 10, 88292 Soare. Astfel după 12 luni, Pământul se află la această distanţă, neterminând pe deplin înconjurul în jurul Soarelui! Şi pe parcursul anilor această diferenţă se măreşte…
Biblia – Ieşirea 18, 25: “Sărbătoarea azimelor să o păzeşti: şapte zile, cum ţi-am poruncit Eu, să mănânci azime, la vremea rânduită în luna Aviv, căci în luna Aviv ai ieşit tu din Egipt”. (Aviv = Primăvară Ebraica) , căci în luna Aviv ai ieşit tu din Egipt”. Deci – Sărbătoarea “Pasah” (paştele) trebuie să cadă primăvara. Însă dacă în fiecare an s-ar pierde aproximativ 11 zile, “Pasah” n-ar cădea primăvara, ci în fiecare an în altă perioadă! Şi atunci la fiecare trei ani se pierd aproximativ 30 de zile, deci o lună, - aşa că în medie la fiecare trei ani am fi trebuit să adăugăm o lună (pentru a ne putea aranja totodată după Lună şi Soare) şi de a sărbătorii “Pasah”-ul primăvara.
Dacă luăm timpul precis al diferenţei dintre Soare şi Lună şi-l înmulţim cu 19 (ani) vom obţine: 10. 88292 X 19 = 206. 77548 Adică la fiecare 19 ani este un rest de aproximativ 207 de zile, care împarţindu-l la 207 30 (pentru a adăuga o lună (Adar 2) la anul bisect) vom primi cam de 7 ori. Deci pe o perioadă de 19 ani trebuie de adăugat 7 luni, adică vom avea 7 ani bisecţi (cu luna Adar 2)! Însă de ce au ales această perioadă de 19 ani? În ultima zi a sărbătorii corturilor, se sărbătoreşte “Simchat Thora” (Veselia Thorei). În acesată zi se sfârşeşte citirea Thorei (cele 5 cărţi ale lui Moise) făcută pe întregul an precedent şi se reîncepe citirea ei de la început, de la “Băreişhit” (Facerea), pentru anul care urmează iar în fiecare Şhabat (sâmbătă) şi zi de sărbătoare se citeşte câte un capitol, astfel citirea ei se va sfârşi din nou în această zi de “Simchat Thora”. Prima sâmbătă care urmează se numeşte: “Şhabat Băreişhit” (Sâmbăta facerii) în care se citeşte din nou primul capitol din “Facerea”. Ei bine odată la 19 ani, când Soarele răsare, Pământul (muntele Moria) se află exact în acelaşi punct faţă de Soare, ca şi pe vremea “Sâmbetei Facerii” când D-zeu s-a odihnit, după cele făurite. (Deci în această clipă se anulează toate greşelile de calcul acumulate (“Reset”). Deoarece 19 nu se împarte la 7 exact, marii înţelepţi evrei au decis ca bisectarea anilor se va face la: 3, 6, 9, 11, 14, 17şi 19 ani (de fiecare promoţie), astfel împarţirea va fi în medie.
Deoarece: 19 X 10, 88292 ≈ 207 (Aprox. ) Iar cele 30 de zile (ale lunii Adar 2 pe care le adăugăm) sunt: 30 X 7 = 210 Obţinem un rest de 3 zile, la fiecare perioadă de 19 ani. 210 – 207 = 3 Aceste trei zile de rest se vor adăuga la lunile “Cheşhvan” şi “Kislev” (cam între lunile Georgiene Octombrie – Decembrie) câteodată la câţiva ani. (În loc de 29 de zile aceste luni vor fi de 30 de zile) după o ordine oarecare stabilită.
Precum am amintit mai sus, calendarul musulman se bazează pe circularea Lunii, adică: De la apariţia Lunii noi şi până la urmatoarea apariţie a noii Luni se scurg precum am amintit : 29, 53059 de zile. Astfel ştim că după acest calcul durata anului e de: 12 X 29, 53059 = 354, 36708 de zile. Deorece şi la ei durata unei luni calendare e de 29 si 30 de zile ajung la: (6 X 29) + (6 X 30) = 354 de zile exact. Le rămân un rest de: 0, 36708 care sunt 44 de minute si 3, 3 secunde, care sunt adăugate la o zi prin acumulare, la fiecare 10 ani pe o perioadă de 30 de ani. Acest calendar fiind calculat doar după Lună, nu se potriveşte cu parcursul Soarelui, ce a ce îi lasă în urmă cu 11 zile în fiecare an. 365. 25 – 354, 36708 = 10, 88292, astfel la ei anul nou e câteodată primăvara, toamna ori iarna nicidecum la un timp stabil. De asemenea si sărbătorile lor.
În comparaţie cu acesta, calendarul creştin se bazează pe circulaţia Pământului in jurul Soarelui. La ei durata anului e de 365 de zile, pe când anul solar e de: 365 de zile, 5 ore, 48 de minute şi 51 de secunde. Astfel ei rămân în restanţă de: 5 ore, 48 minute, 51 secunde care la 4 ani ajung la o diferenţă de aproape o zi, care se adaugă la luna Februarie, ca ziua a 29 -ua (această lună are doar 28 de zile) la fiecare 4 ani! Definiţia lunilor în acest calendar e arbitrară (31; 30; şi 28 de zile). (31 X 7) + (30 x 4) + (28 X 1) = 365 Fiind doar partea a 12 -cea a anului solar, Astfel aceste luni nu exprimă nicio circulaţie cerească!!!
Nici Calendarul Ebraic nu e precis 100%, însă el e totuşi cel mai exact dintre toate calendarele aflate în lume. . .
33c6e330ec2d3d214905c949f04babb7.ppt