10 MISTERE ALE BIBLIEI Prof Cornelia Cucu Liceul

10 MISTERE ALE BIBLIEI Prof. Cornelia Cucu Liceul cu Program Sportiv Bacău

Biblia! Există oare în cunoaşterea umană vreun obiect, vreun loc sau o persoană despre care să se poată dezbate, acuza şi povesti mai mult decât despre Biblie? Cu siguranţă puţine lucruri din cultura omenească pot egala Scripturile când vine vorba despre istorie, legende şi controverse. Biblia este un izvor de cunoaştere, este piatra de temelie a creştinătăţii şi cartea de căpătâi a peste un miliard de credincioşi din toată lumea. Dar, în acelaşi timp, traducerea sa din ebraică, aramaică şi greaca veche, limbajul incifrat, pasajele lipsă şi modul tainic în care este scrisă, înconjoară de mister o suită de subiecte şi episoade cu “atingere” divină. Zece dintre acestea se disting prin mistificarea ţesută în jurul lor.

10. SF NTUL GRAAL Misterul: Unde este Sfântul Graal?

Potrivit mitologiei creştine, Sfântul Graal a fost amfora, vasul sau cupa folosită de către Iisus la Cina cea de Taină, recipient despre care se spune că ar poseda puteri miraculoase. Există o legendă care vorbeşte despre Iosif din Arimateea, un apropiat al lui Iisus şi cel care i-a îngropat trupul lipsit de viaţă, cel care a intrat în posesia Graalului după ce o apariţie chiar a Mântuitorului i l-ar fi înmânat. Iosif ar fi luat vasul şi le-ar fi cerut apostolilor săi să îl transporte pe teritoriul Britaniei. Credinţa în Graal şi interesul faţă de posibilele locuri unde s-ar putea afla nu au pălit niciodată. S-a presupus, de-a lungul timpului, că el ar fi în posesia mai multor grupuri. Cele mai multe suspiciuni în acest sens le-au trezit Cavalerii Templieri, probabil pentru că aceştia se aflau la apogeul influenţei lor în perioada în care poveştile despre Graal au început să circule.

Există, în unele biserici, cupe asupra cărora cade bănuiala că ar fi, fiecare, Graalul. Un astfel de exemplu este cel al Catedralei Sfânta Maria din Valencia, al cărei Sfânt Potir se crede că ar fi fost transportat de Sfântul Petru la Roma în primul secol, şi apoi în Huesca, Spania, de către Sfântul Laurenţiu, în secolul III. Potirul din Valencia prezintă unele caracteristici pentru care s-ar califica în poziţia de adevărat Graal, originile lui fiind aproximate între secolul IV î. Hr. şi sec I d. Hr. , undeva în Orientul Mijlociu. Alte istorii susţin ideea că Graalul ar fi îngropat sub Capela Roslin sau zace adânc în pivniţele Turnului Sfântului Mihail, de pe dealul Glastonbury, Marea Britanie. În acelaşi timp, unele izvoare avansează ideea că membrii secreţi ai unei linii de sânge oculte protejează Graalul.

Totuşi, poate cea mai sumbră suspiciune care planează în jurul acestei idei, născută de la forma latină a termenului "San Graal" – "Sang real", adică "sânge regal", vizează existenţa unor posibili urmaşi ai lui Iisus Hristos, urmaşi pe care i-ar menţiona chiar unele din numeroasele scripturi apocrife (scripturi scrise în acelaşi timp sau chiar mai devreme decât cele biblice, dar care nu au intrat în alcătuirea Bibliei). Dar aceasta rămâne, până la probe elocvente, doar o născocire de impact a unui best-seller contemporan.

8. SODOMA ŞI GOMORA Misterul: Au fost oraşe reale? Şi dacă da, unde se aflau?

Pentru păcatele şi murdăria morală a locuitorilor lor, Sodoma, Gomora, Adma şi Zeboim au fost distruse prin "foc şi pucioasă venită de la Dumnezeu din ceruri" (Geneza 19: 24 -25). În creştinism şi în islam, numele celor două oraşe au devenit sinonime cu păcatul total, impardonabil, iar căderea lor se confundă cu manifestarea proverbială a mâniei Domnului. Totuşi, existenţa istorică a Sodomei şi a Gomorei este, încă, un subiect de dezbatere în rândul arheologilor. Biblia le indică amplasarea undeva în apropierea Mării Moarte. Posibili candidaţi devin, în această situaţie, siturile descoperite sau vizitate de arheologii Walter E. Rast şi R. Thomas Schaub în 1973, între care se numără şi Bab edh-Dhra, excavat în 1965 de către arheologul Paul Lapp. Alte posibilităţi includ regiunile Numeira, es-Safi, Feifeh şi Khanazir, care au fost şi ele vizitate de Schaub şi Rast. Toate aceste situri care se află în apropierea Mării Moarte, prezintă urme de arsuri şi de sulf pe multe din pietre şi sunt caracterizate, se pare, de o încetare subită a populării către finalul Epocii timpurii a Bronzului.

La sud de Marea Moartă se află un munte cunoscut ca Muntele Sodoma. Amplasarea celor cinci oraşe despre care se spune că au fost distruse odată cu Sodoma şi Gomora a fost stabilită prin realizarea unor hărţi cu ajutorul sateliţilor, prin identificarea formelor geometrice, în special rectangulare. Pereţii oraşelor descoperite în aceste locuri şi casele dintre ei au dimensiuni substanţiale, indicând faptul că oameni de mare statură au populat cândva aceste locuri. Chiar şi urmele unui ziggurat (piramidă în trepte) au fost găsite, alături de forme similare cu cea a Sfinxului din Egipt. S-au găsit aici sute de formaţiuni sulfuroase, pietre compuse din pudră de sulf pură. Supuse testelor celor mai mari experţi vulcanologi, s-a confirmat că nicăieri în altă parte a lumii, chiar în preajma vulcanilor activi, nu s-au mai găsit pietre de asemenea compoziţie.

7. GRĂDINA EDENULUI Misterul: Unde se afla Grădina Edenului?

În timp ce majoritatea teologilor şi iniţiatilor "biblici" consideră că pasajul care istoriseşte despre Grădina Edenului este, cel mai probabil, simbolic, alţii sunt de părere că locul a existat într-adevăr, chiar aici, pe Pământ. Mai mult, Biblia ar oferi unele indicii destul de clare cu referire la locaţia sa exactă. Această convingere a condus la organizarea multor încercări de a localiza Grădina. Povestea creaţiei din Geneza menţionează amplasarea geografică atât a Edenului, grădina celor patru râuri biblice (Pison, Gihon, Tigru şi Eufrat), cât şi a celor trei regiuni biblice ( Havila, Asiria şi Kush). Există ipoteze ce indică poziţia Edenului fie în zona izvoarelor râurilor Tigru şi Eufrat, la nord de Mesopotamia, fie în Irak, în Africa, ori în Golful Persic. În timp ce adevărata locaţie rămâne un mister, există un amănunt fascinant al poveştii: Etiopia este menţionată ca fiind în apropierea sau împrejmuind Grădina Edenului în Geneza 2: 13 ( “Şi numele celui de-al doilea râu este Gehon, acelaşi care a urzit tărâmul Etiopiei"). Încă din 1974, paleontologii au excavat prin şase milioane de ani de viaţă şi au conchis că Etiopia poate fi declarată locaţia ştiinţifică a originilor umane, o adevărată Grădina a Edenului, din perspectiva Ştiinţei.

6. CODURILE BIBLICE Misterul: Biblia pare să conţină mesaje incifrate; este o coincidenţă?

"Iar tu Daniele, ţine ascunse cuvintele şi pecetluieşte cartea până la sfârşitul lumii", Daniel, 12: 4. Cercetările unor oameni de ştiinţă au confirmat, în ultimii ani, o ipoteză care susţinea că în Biblie există inclus, pe lângă îndrumările spirituale evidente, şi un anumit cod secret care poate dezvălui evenimente care au avut şi vor avea loc cu mii de ani după scrierea Bibliei. Codul biblic a fost descoperit în Vechiul Testament din versiunea originală a Bibliei, scrisă în limba ebraică. Autorul acestei descoperiri este dr. Eliyahu Rips, unul dintre cei mari experţi din lume în teoria grupurilor, aflată la baza fizicii cuantice. Descoperirea lui Rips a fost confirmată de matematicieni de renume de la Harvard, Yale şi Universitatea Ebraică. La 1 septembrie 1994, prim-ministrul israelian Ytzhak Rabin era avertizat printr-o scrisoare a unui matematician evreu că numele său a fost decodificat din textul Bibliei, alături de sintagma "criminal va asasina". Mesajul a fost ignorat. La 4 noiembrie 1995, Rabin a fost ucis cu un glonţ în spate de către un individ care se credea investit cu o misiune divină. Este vorba despre o asasinare codificată în Biblie cu peste 2000 de ani în urmă?

În urma evenimentului, o întreagă serie de alte episoade descifrate explicit din Biblie s-au adeverit. Teoria lui Rips despre codul biblic consideră Biblia ca o gigantică grilă de cuvinte încrucişate. Pentru a găsi codul, Rips a eliminat toate spaţiile dintre cuvinte şi a transformat întreaga Biblie originală într-un şir continuu de litere, cuprinzând 304. 805 caractere. Informaţiile sunt obţinute prin selectarea fiecărei a N-a literă, unde N are o valoare precisă şi corespunzător aleasă. Un exemplu simplu ar fi următorul: avem propoziţia "Cum să obţii date", pe care o compactăm şi ea devine "cumsăobţiidate", din care vom selecta, începând cu prima, fiecare a cincea literă - "CumsăObţii. Date" şi rezultă astfel cuvântul "cod". Cu ajutorul unui calculator, sunt căutate în această matrice formată de textul biblic adus în forma descrisă mai sus, cuvinte şi fraze ascunse de codurile de intervale. Se începe de la prima literă a Bibliei şi se caută pentru fiecare secvenţă de intervale posibilă cuvintele solicitate, descifrate cu intervale de una, două, trei litere etc. , până la câteva mii. Apoi se repetă aceeaşi operaţie de căutare începând de la cea de-a două literă şi continuând astfel până la ultima literă a Bibliei.

5. TRIBURILE PIERDUTE Misterul: Ce s-a întâmplat cu Cele Zece Triburi Pierdute ale Lui Israel?

Încă de când asirienii au exilat triburile pierdute ale lui Israel, în secolul VIII î. Hr. , misterul continuării vieţii lor din acel moment s-a adâncit cu timpul, fără a se fi elucidat vreodată. Unde s-au dus? Sunt legitime declaraţiile unor grupuri contemporane, care pretind că descind direct din Triburile Pierdute? Cu mai bine de 2. 700 de ani în urmă, asirienii au exilat cele zece triburi din Regatul lui Israel. În anii 722 -721 î. Hr. , Cele Zece Triburi care compuneau Regatul nordic al Israelului au dispărut. Cucerite de regele asirian Shalmaneser V, au fost exilate către Mesopotamia superioară şi Medes, Siria şi Irak din zilele noastre. Cele Zece Triburi nu au mai fost văzute de atunci. Sau nu e chiar aşa? Iacob, fiul Patriarhului Abraham, a fost redenumit Israel atunci când Dumnezeu i s-a revelat în timp ce acesta părăsea Padn-Aram, şi l-a binecuvântat. Iacob a avut 12 fii, dintre care fiecare a devenit tatăl câte unuia dintre cele douăsprezece triburi ale lui Israel: Reuven, Shimon, Levi, Yehuda, Issachar, Zevulun, Dan, Naphtali, Gad, Asher, Joseph, Benjamin.

În Ţara lui Canaan, fiecare dintre cele 12 triburi israelite a întemeiat câte o regiune diferită de o parte şi de cealaltă a Râului Iordan. După o perioadă mai îndelungată, o monarhie a fost stabilită, dar odată cu moartea Regelui Solomon, statul a fost divizat în două. Triburile s-au despărţit pe linii politice şi teritoriale, cu Judah şi Benjamin în sud, loiali casei Davidiene, şi restul triburilor în nord, conduse prin succesiune monarhică. Triburile sudice constituie rădăcinile istorice ale celor mai mulţi evrei aşa cum sunt ei cunoscuţi astăzi. Iar cele Zece Triburi ale Regatului Nordic? Se pare că au fost eliminate pentru eternitate. Dar profetul Ezekiel a visat la un viitor diferit: “Îi voi lua pe fii lui Israel şi îi voi aduna de o parte şi aduce pe pământul lor. Şi nu vor mai fi împărtiţi în două regate". Peste secole şi continente, cuvintele profetice au sădit în sufletele evreilor ideea că cei din aceeaşi seminţie vor fi readuşi laolaltă şi vor reconstrui regatul Domnului.

Dar întâi, cele Zece Triburi Pierdute trebuie să fie găsite. Există unele izvoare care atestă că urmaşi ai acestor triburi ar fi fost găsiţi în Persia şi în Peninsula Arabică de către Benjamin din Tudela, fiul lui Jonah, care în 1165 s-a angajat într-un periplu prin lume, vizitând cu predilecţie comunităţile evreieşti. Totuşi, rămân numai presupuneri.

4. FARAONUL EXODULUI Misterul: Cine a fost faraonul Exodului?

Este limpede că acest atribut îi aparţine faraonului care stăpânea Egiptul Antic în perioada când Moise a despărţit apele Mării Roşii şi şi-a condus poporul către libertate, în ceea ce a rămas cunoscut drept Exodul. Dar cine anume a fost acest faraon, dat fiind faptul că în acest episod din Biblie nu i se atribuie o identitate concretă? În mod logic, pare relativ uşor de dedus, făcând o paralelă între momentul Exodului şi faraonul Egiptului de la acea vreme. Însă şi asupra Exodului planează dispute privind data exactă a evenimentului biblic. Cercetătorii au conchis, descifrând încadrarea cronologică sugerată în Regi 6: 1, că Scripturile ar avansa anul 1445 î. Hr. ca an al Exodului. Dacă informaţia este corectă, acesta s-a întâmplat în cel de-al treilea an de domnie al faraonului Amenhotep al II-lea.

Totuşi, conform unor informaţii suplimentare din Vechiul Testament, reiese că predecesorul lui Amenhotep, Tutmes al III-lea ar fi singurul faraon din intervalul cronologic specificat în Regi 6: 1 care ar fi stăpânit suficient de mult (54 de ani) încât să fie pe tron în momentul plecării lui Moise şi să moară la scurt timp după întoarcerea acestuia în Egipt. Aceasta ar însemna că Tutmes al III-lea să fie faraonul Opresiunii, iar Amenhotep al II-lea faraonul Exodului. Cea mai comună imagine închipuită în cultura populară este cea a lui Ramses cel Mare, ca fiind faraonul menţionat în Vechiul Testament, deşi nu există dovezi documentare sau arheologice că acesta ar fi avut de a face cu Molimele Egiptului sau că i-ar fi urmărit pe sclavii evrei în timp ce fugeau din Egipt. Ar mai plana o oarecare bănuială şi asupra lui Merneptah, în forma unui poem al aşa-numitului Israel Stale: "Israel a fost şters de pe faţa pământului. . . seminţia lui nu mai există". Totuşi, nu se poate spune că reiese din această frază vreo evidenţă care să susţină ferm identitatea unui anume faraon în poziţia celui din timpul Exodului.

3. ARCA LUI NOE Misterul: Unde este Arca lui Noe?

Cel târziu din vremea lui Eusebiu din Cezareea ( 275 - 339 d. Hr. ), episcop în Palestina, teolog, apologet şi istoric al Bisericii creştine, până în zilele noastre, rămăşitele fizice ale Arcei lui Noe au făcut subiectul fascinaţiei şi căutarea lor un important domeniu de activitate atât pentru creştini, cât şi pentru evrei şi musulmani. Până recent, în ciuda oricăror pretinse observări şi expediţii, nicio dovadă fizică a arcei nu a putut fi descoperită. Această căutare a primit stigmatul de "vânătoare de vrăjitoare" din partea câtorva arheologi. Căutătorii arcei au avut puţine indicii care să-i ghideze spre artefact, dincolo de menţiunea din Geneza a "munţilor din Ararat". Până la începutul secolului XXI, două candidate principale pentru explorare au ieşit la suprafaţă: aşa-numita anomalie Ararat, în apropierea vârfului muntelui Ararat ( denumită "anomalie" deoarece era până recent doar o imagine aeriană şi din satelit care arată ca o zonă înnegrită a zăpezilor şi a gheţii de pe vârf) şi situl de la Durupinar, în apropiere de Dogubayazit, la 29 kilometri sud de Marele vârf Ararat.

Totuşi, de curând, un grup de exploratori chinezi şi turci aflaţi în căutarea relicvelor biblice a anunţat că este posibil să fi descoperit Arca lui Noe, la altitudinea de 4. 000 de metri, pe Muntele Ararat din Turcia. Echipa susţine că a colectat specimene din lemn dintr-o structură de pe Muntele Ararat, aflat în estul Turciei, cărora datarea cu radiocarbon le-a stabilit originile în urmă cu 4. 800 de ani, o perioadă ce coincide cu cea în care se crede că a avut loc Potopul lui Noe. "Nu suntem 100% siguri că este vorba despre Arcă dar, în proporţie de 99, 9%, despre ea este vorba", a declarat Yeung Wing-Cheung, un realizator de documentare din Hong Kong şi membru al echipei de 15 oameni aflată pe urmele Arcei lui Noe. Structura descoperită de parteneriatul chinezo-turc avea câteva compartimente, dintre care unele conţineau cuşti din lemn, în care se crede că erau ţinute animalele. Oficialii locali turci vor solicita guvernului de la Ankara să facă demersurile pentru statutul de Patrimoniu Internaţional UNESCO, astfel încât situl recent descoperit să fie protejat în timp ce săpăturile arheologice vor continua în jurul său.

Conform poveştii biblice cuprinsă în Vechiul Testament, Dumnezeu a decis să reverse un potop asupra Pământului după ce a văzut cât era de decăzut şi i-a spus lui Noe să construiască o arcă, unde să ofere adăpost câte unei perechi din fiecare specie de animal. După ce apele potopului s-au retras, spune Biblia, arca a rămas încremenită pe un munte. Mulţi cred că Muntele Ararat, cel mai înalt punct din regiunea în care se află, este locul unde Arca lui Noe şi ocupanţii săi au revenit pe sol.

2. ŞARPELE ISPITITOR Mister: Cum arătau animalele înaintea Păcatului Originar? Dar omul?

"Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: "Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!" (Geneza, 3: 14). Fragmentul "pe pântecele tău să te târăşti", rostit ca o pedeapsă din partea Creatorului, face destul de evident faptul că înaintea acestei osânde, şarpele, aşa cum îl ştim astăzi, arăta altfel sau, cel puţin, dispunea de un alt mijloc de locomoţie. Care să fi fost acesta? Avea oare şarpele aripi şi zbura, înainte să fie condamnat la o viaţă de târâtoare, sau măcar nişte membre cu ajutorul cărora se deplasa pe pământ, asemenea şopârlelor? Date fiind forma şi dimensiunile şerpilor, indiferent de specia lor de provenienţă, este destul de greu de imaginat că ar fi avut aripi sau chiar picioare. În cel mai bun caz, puteau arăta ca nişte miriapozi, dar cu siguranţă nici această caracteristică locomotorie nu le-ar fi înlesnit într-un mod deosebit deplasarea, astfel încât privarea de zecile de picioruşe să vină ca o damnare.

1. FUGA LUI CAIN Misterul: Mai existau şi alţi oameni pe Pământ în afară de Adam, Eva, Cain şi Abel? Cine i-a făcut?

"De mă izgoneşti acum din pământul acesta, mă voi ascunde de la faţa Ta şi voi fi zbuciumat şi fugar pe pământ, şi oricine mă va întâlni mă va ucide. Şi i-a zis Domnul Dumnezeu: "Nu aşa, ci tot cel ce va ucide pe Cain înşeptit se va pedepsi… Şi a pus Domnul Dumnezeu semn lui Cain, că tot cel care îl va întâlni să nu-l omoare. Şi s-a dus Cain de la faţa lui Dumnezeu şi a locuit în ţinutul Nod, la răsărit de Eden. După aceea a cunoscut Cain pe femeia sa şi ea, zămislind, a născut pe Enoh. Iar lui Enoh i s-a născut Irad", Geneza (4: 14 -18). Prima parte a acestei înşiruiri de versete doar ridică întrebări şi lasă loc de speculaţii. O analiză foarte riguroasă poate genera o dezbatere pornind de la sintagmele "oricine mă va întâlni" şi "tot cel ce va ucide pe Cain", în condiţiile în care Adam, Eva şi Cain erau singurii oameni de pe Pământ, deducând din informaţiile biblice de până la acel moment. Dar, cu destulă indulgenţă, se poate considera că atât Dumnezeu cât şi Cain făceau referire la Adam, Eva şi animalele de pe Pământ prin cuvântul "oricine", chiar dacă pare nefiresc.

Dar faptul că, plecând după ce l-a ucis pe Abel, Cain s-a dus în ţinutul Nod, despre a cărui construire de către Dumnezeu nu se menţionează nimic în prealabil, iar acolo şi-a găsit pereche o femeie, cu care a avut un fiu care, la rândul lui, a devenit părinte, pune la îndoială foarte multe premise originare. Atât ţinutul Nod, care nu avea de ce să fie catalogat astfel dacă nu era populat şi deci format de cineva, cât şi soţia lui Cain sunt două elemente extrem de controversate, care, oricum ar fi interpretate, avansează ideea că în afara perechii originare, Adam şi Eva, care i-au zamislit pe Cain şi Abel, mai existau oameni, despre a căror existenţă nu se menţionează nimic în versetele de început, din Geneza. Chiar dacă ar fi să acceptăm ideea că aceştia erau tot copii ai lui Adam şi ai Evei, încrucişarea lui Cain cu o femeie ar fi însemnat legatură cosangvinică cu nici mai mult nici mai puţin decât sora lui. Nu ştim nimic despre femeia cu care a avut copii Cain, însă un episod incestuos, fără nicio mustrare sau pedeapsă divină ulterioară - cel puţin menţionată în Biblie - este prezentat foarte explicit în Vechiul Testament. După episodul Sodoma şi Gomora, singurul drept credincios şi supravieţuitor este Lot şi cele două fiice ale sale. Imediat după distrugerea celor doua oraşe:

"Apoi a ieşit Lot din Ţoar şi s-a aşezat în munte, împreună cu cele două fete ale sale, căci se temea să locuiască în Ţoar, şi a locuit într-o peşteră, împreună cu cele două fete ale sale. Atunci a zis fata cea mai mare către cea mai mică: "Tatăl nostru e bătrân şi nu-i nimeni în ţinutul acesta, care să intre la noi, cum e obiceiul pământului. Haidem dar să îmbătăm pe tatăl nostru cu vin şi să ne culcăm cu el şi să ne ridicăm urmaşi dintr-însul!" Şi au îmbătat pe tatăl lor cu vin în noaptea aceea; şi în noaptea aceea, intrând fata cea mai în vârstă, a dormit cu tatăl ei şi acesta n-a simţit când s-a culcat şi când s-a sculat ea. Iar a doua zis cea mai în vârstă către cea mai tânără: "Iată, eu am dormit astănoapte cu tatăl meu; să-l îmbătăm cu vin şi în noaptea aceasta şi să intri şi tu să dormi cu el ca să ne ridicăm urmaşi din tatăl nostru!" Şi l-au îmbătat cu vin şi în noaptea aceasta şi a intrat şi cea mai mică şi a dormit cu el; şi el n-a ştiut când s-a culcat ea, nici când s-a sculat ea. Şi au rămas amândouă fetele lui Lot grele de la tatăl lor. Şi a născut cea mai mare un fiu, şi i-a pus numele Moab, zicând: "Este din tatăl meu". Acesta e tatăl Moabiţilor, care sunt şi astăzi. Şi a născut şi cea mai mică un fiu şi i-a pus numele Ben-Ammi, zicând: "Acesta-i fiul neamului meu". Acesta e tatăl Amoniţilor, care sunt şi astăzi. “ Geneza 19: 30 -38

Bibliografie: 1. Donald Ryan, Misterele Bibliei, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2010 2. www. descopera. ro/. . . /6099482 -top-10 -mistere-ale-bibliei 3. ro. wikipedia. org/wiki/Biblia

SF RŞIT